thereistomorrow

Buna ziua,

Subsemnatul EU vreau sa candidez la primaria capitalei, reprezint partidul….partidul meu (PM), nu candidez ca si independent pentru ca nu am alura de doctor smecher a lui Sorin Oprescu, sa traiesti tovarase. Am 25 de ani, am terminat o facultate particulara, inca n-am luat licenta, in vara urmeaza…poate ma inscriu si eu la inca o facultate sa fiu coleg de promotie cu primarul care este in sectorul unde lucrez si care este 5, care va sa zica. Permis de conducere n-am, dar nici orban nu mai are. Din toate astea rezulta ca si eu pot candida, am toate calitatile necesare, din pacate n-am si defectele necesare: stiu sa ma exprim coerent in cele mai multe cazuri, imi place sa fiu la obiect si nu s-o dau pe ocolisuri, nu-mi place sa pup in cur o persoana, d-apai 3 mil cati sunt in Bucuresti, nu-mi place sa amagesc pe nimeni, desi cred ca daca as face si asta as fi candidatul ideal.
Nu va promit nimic, doar ca incerc sa cosmetizez orasul, o sa o angajez pe domnisoara simona sennxsual pentru a ma ajuta la redecorarea orasului, ea fiind blonda stie.
Probabil ca o sa-mi dau si eu interesul sa fac ceva pana imi deschid si eu o fabrica de borduri, butoane de lift, becuri de semafor, iar dupa ce fac asta mai aprob o autorizatie de constructie in cismigiu, arata urat in fata primariei un parc, ce naiba, mie nu-mi iese nimic la faza asta? Deci inchei cu o declaratie plina de optimism: votati EU, votati schimbarea in rau, daca ei au putut, eu nu pot?

Dupa ce ne-am intristat cu nimeni altu’ sa trecem la lucruri mai vesele: o sa mor…….o data si o data o sa mor, nu acum, acum doar imi mor plamanii, ma astept din moment in moment sa-mi sune la usa moartea aia mica din bancul cu hamsterul, sa-mi zica sa stau linistit, a venit dupa un plaman. Ma omoara tusea, o fi de la praf? de la linguritele pe care le ingurgitez in fiecare zi? Ma astept maine poimaine sa elimin un vas de lut, o farfurie, un castron ceva, am la argila in mine cat sa construiesc o casa. Tot se apropie alegerile pentru primarie, sar si eu cu intrebarea: eu cu cine votez? Cu vanghele? cu orban? altii nu stiu. La ce populatie avem in capitala ar merita un vanghelie, cum e turma si ciobanu’. Pe orban nu-l votez nici sa ma plateasca, nu-mi place moaca lui si atat. O sa candidez si eu, o sa ma votez singur, tu m-ai vota?
Nu promit nimic, n-o sa fac nimic, daca nimeni n-a facut nimic pana acum in 20 de ani eu de ce as face? De ce sa curatam strazile cu detergent ca-n alte tari civilizate? De ce sa interzicem circulatia bascultantelor, betonierelor, altor megacamioane care transporta praful de pe santierul bucuresti pe strazile desertului bucuresti.
De ce sa facem un plan urbanistic cum s-a facut in sectorul 3? de ce sa ridicam masinile parcate ilegal pe bulevarde? De ce sa aerisim capitala de mirosurile de transpiratie ale celor care uita ca apa nu e doar pentru a amesteca cimentul. Dupa 20 de ani s-a luat o decizie importanta: s-a interzis nunta la cort in fata blocului…. primul pas dupa 20 de ani de incultura fortata. Ne-ar strica o campanie de mediatizare a scolilor? a importantei invatamantului? a calitatii profesorilor? Neaaah, de ce? atata timp cat generatia manel naste in fiecare zi cateva mii de “puradei”. Ne indreptam spre un sector 5 national cu un primar pe post de presedinte.

Inca n-am ajuns aici, dar e prea acolo si prea de no comment.

Dintr-o scurta discutie am ajuns la o simpla concluzie, inima e motorasul care pompeaza dragostea peste tot prin corpul nostru, cand motorasul se opreste dragostea inceteaza sa mai circule prin corp. Rezultatul? viata e dragoste, cand viata se termina atunci se termina si dragostea si atunci incheiem si noi socotelile cu romanul pe care il scriem in fiecare etapa a vietii noastre.

In ce consta fericirea pentru noi? Pentru romanii din tara asta, care este trade-mark-ul fericirii noastre? Ce ne face fericiti? Ce ne face sa zambim? sa radem cu gura pana la urechi? Vedem aceleasi fetze acre dimineata in metrou, in tramvai, aceeasi oameni suparati – dimineata pleaca la munca, seara se chinuie sa nu adoarma in metrou, aceasta este populatia majoritara din Bucuresti, un oras trist, plin de oameni tristi care muncesc zi lumina pentru ce? Ce ii face sa continue? Ce ii face pe ei fericiti? Cineva ar spune ca numai prostii sunt fericiti pentru ca nu sunt constienti de ce se intampla in jurul lor, dar probabil ca toti suntem prosti in felul nostru, nu vrem sa fim constienti ca asta e realitatea, cantitatea de praf din capitala este la acelasi nivel cu desertul sahara, soselele din Bucuresti seamana cu un Paris-Dakar supraaglomerat, dar totusi asta ne face fericiti, altfel am pleca, am ceda, am lasa totul in spate si ne-am vedea linistiti de viata in alt loc. Suntem niste oameni obositi, tristi, dar se pare ca suntem fericiti in oboseala si tristetea noastra.

Hmm, azi o sa ne intoarcem inapoi in timp vreo luna si jumate asa, cand am cunoscut-o, cand am crezut ca de la ea incepe viata, ca pana acum am trait degeaba. Fiecare are un drum in viata, unele se intretaie si rezulta momente de genul asta, din pacate cei care avem drumuri paralele in viata nu ne putem intersecta niciodata si ramai cu gustul ala amar in gura, Doamne ce aproape eram. Sa ne intoarcem acum 7 ani, cand aveam 18 ani, nicio grija pe lume, rupeam mingea de baschet in curtea liceului, ne pregateam sa luam viata in piept, ne pregateam sa fim facuti praf de societatea asta in care traim. Mai invartim o data de rotita si ne trezim in clasa a V-a, ceva nou, diriginta, copii tampiti, jucam cap-cap cu mingea de tenis pe catedra, abia asteptam sa ajungem acasa sa ne uitam la cartoon network pe tv-u cromatic greu cat un frigider, deh, abia in 95′ am prins cablu, pana atunci ne uitam pe TVR. Ne mai intoarcem 5 ani, e 1989, toamna, clasa I, plansete, nu, nu vreau la scoala, vreau sa stau acasa, nuu. Revolutia, vedem pentru prima data banane verzi, uitam de cozile la lapte dar pierdem si o parte din calitatea pe care o aveam inainte, ne transformam usor usor in consumisti, corporatisti, uitam de unde am plecat si unde mergem, unde vrem sa ajungem? Mai dam inapoi 2 ani si ne urcam prima oara pe o bicicleta, nu reusim sa cadem la prima tura, dar cu franele stam cam prost, la 2 luni dupa nu ne mai baga nimeni in casa, de dimineata si pana seara stam pe bicicleta si colindam cartierul in lung si-n lat. Ne intoarcem in 2003, decembrie, de ce a trebuit sa te trezesti mai devreme si sa vii sa ma trezesti si pe mine? poate ca daca nu era sa fie momentul nu plecai de langa mine in februarie 2004 – te iubesc si o sa ramai in mintea si sufletul meu pentru totdeauna, abia astept sa ajung si eu acolo sus sa te vad din nou, sa-ti spun ca-mi pare rau si sa te strang in brate. Revenind la 2008, multumesc ca ai aparut, pacat ca dispari, multumesc ca m-ai facut sa ma simt iar copil dar imi pare rau ca m-ai dat cu capul de bordura.