thereistomorrow

Si nu, nu vorbesc despre sentimente ca cica d-alea n-am, de fapt n-am avut niciodata, vorbesc despre feelinguri.
Feeling – atunci cand simti tu in gat, piept si cateodata cur ca urmeaza sa se intample ceva naspa sau ceva bun, sau pur si simplu ceva, cum ii zic americanii: gut feeling, eu ii zic butt feeling. Eu unu am un filing d-asta cum ca nu ajung sa fac 30 de ani, era sa mor de cateva ori pana acum, mi s-au cam epuizat vietile si nu, nu mor in 2012 pe 21 decembrie, nu mor nici din cauza ca v-ati bagat voi pula in planeta, adica ati futut-o pe mama voastra care v-a dat viata cu jeep-uri si gratare si poluare si copaci taiati si alte alea. Nu, eu mor din alte motive, neelucidate inca. Mor de oftica pentru ca traiesc in Bucuresti si altii o duc bine in alta parte, mor de suparare ca nu-mi iese totul cum vreau eu, mor de beat cateodata doar pentru ca-mi place sa rup filmu’ si-mi place ce a zis maestrul Florin Calinescu, cum ca omu’ bea o sticla de whisky la sezon, ca sa rupa filmu si sa inceapa un anotimp fresh. Mor de fumat, plamanii mei urla in mine: bah, nu mai baga atata in noi ca nu mai putem si eu le zic: mucles, ca sunteti doar pt respirat, daca erati pt altceva mai avea mila de voi. Mor ca la WC la munca pute si ca nu putem sa ne pisam in chiuveta de la bucatarie pentru ca “deranjam”. Mor de dorul unor oameni, unii plecati dintre noi, altii inca aici. Mor de grija altora si pe ei ii doare la basca de mine asa ca m-am hotarat sa nu mai fac pe consilierul si sa-mi vad de ale mele, nu de alta da nu mai aveam timp si de problemele mele, eram acaparat de ale lor. Mor cate un pic in fiecare zi cand ma trezesc dupa 5 ore de somn, ma uit in oglinda si vad ca a mai trecut o zi si s-au mai marit cearcanele si grijile si problemele si ma gandesc ca mor, si ce? conteaza ce ai lasat in urma? Material? Nu, conteaza ce vor spune ceilalti despre tine cand nu vei mai fi si conteaza cat de mult i-ai influentat pe cei din jurul tau si cu cata placere isi vor aduce aminte de tine. Eu sunt de parere ca am realizat multe si daca maine ar fi sa plec as pleca fericit pentru ca stiu ca de fiecare data cand veti aprinde ceva va veti gandi la mine, de fiecare data cand pula v-oti baga va veti gandi la mine, de fiecare data cand veti rade la o gluma buna va veti gandi la mine, de fiecare data cand veti da ordinele pt. meciul de sambata va veti gandi la mine. Cu asta va multumesc inca o data tuturor.
Ho, nu va speriati, nu plec, am doar o perioada de regrete si aduceri aminte, peste 3 zile e 28 Februarie si se fac 5 ani de cand am crescut.

Azi va spun o poveste, e povestea lui, a mea, a lor, a ta si a ta si a lui, a ei, e o poveste simpla, despre o viata scurta. Isi scoate o tigara din pachet, o aprinde si aude cum arde hartia, la fel ca viata, priveste fumul cum se imprastie si vede in fiecare umbra o poveste, o amintire, un lucru vesel, sau o viata trista. Paseste pe o strada mult prea murdara, intr-un oras mult prea aglomerat, e toamna, mai are o amintire si rade si plange in timp ce scrie si rade si iar plange in timp ce isi imagineaza cum ar fi daca ar fi. E iarna si pasii lui afunda incet zapada, e dimineata, se trezeste, e 10 fara 10, isi face un dus, se barbiereste, presimte ca in curand copilaria I se va sfarsi :”sa ai grija de tine, sa inveti si sa ma faci mandra de tine”, si plange si i se pare ca totul s-a sfarsit, nu poate intelege de ce? De ce nu e si el in tren sa plece, sa nu priveasca inapoi, prin pasi sa dea timpul inapoi, sa scrie, sa rada, sa planga, sa uite tot. Si totusi…sa nu-i para rau de nimic, tot ce-a facut si va mai face va fi pt ca asa a fost sa fie. Nu-i pare rau si-n timp ce altii dorm el scrie, o ia incet in brate si e vesel, adoarme, maine-i o noua zi, din ce in ce mai sigur, orice ar fi, e un om cu vise, cu iluzii, cu sperante si spera ca intr-o buna zi va apuca sa-i multumeasca, si ei si lor si voua, sa spuna: multumesc pentru ca m-ati facut ca sa traiesc, sa va iubesc, sa va urasc, sa-mi fiti aproape, sa nu va mai cunosc. E primavara iar, in fiecare luna “mai” se naste si mai creste-un an si iar isi schimba pielea in fiecare an. Si scrie razand, plangand, dar scrie…

Nu cred in vise, nu cred decat in lucrurile pe care le pot atinge sau lucrurile pe care le pot vedea cu ochii mei, nu imi explic visele, nu am mai visat de ceva timp. S-a intamplat zilele astea sa ma trezesc intr-o dimineata pe la 6, suna ceasu’ ma striga sa plec la munca: du-te, fa-ti dus si tai-o ca iar intarzii (asta e obiceiul meu si trademark-ul meu, intarzii la munca). Am zis sa pun ceasul sa ma trezeasca peste catva timp, am adormit iar, m-am vazut cu un prieten, ne urcasem intr-o dacie papuc, eram la mine in cartier, a intors, am ajuns pe contrasens, moment in care am vazut un Aro care venea cu viteza (incredibil) spre noi, spre partea dreapta unde eram eu si venea si in vis imi aduceam aminte de accidentele alea pe care le-am avut anu’ trecut si anu’ asta, la un moment dat s-a rupt filmul si a aparut un blank de vreo 4 sau 5 secunde, apoi m-am trezit, mai impacat ca niciodata, mai fericit ca niciodata, mai relaxat ca niciodata, murisem, dar nu era moartea aia la care ma asteptam eu, era intuneric si atat.
Am mai zis, pana acum m-au marcat cateva vise, asta a fost unul dintre ele, ma repet, nu cred in vise, in paranormal, in anormal, nu cred in multe chestii pe care nu mi le pot, sau care nu-mi pot fi explicate, dar unele chestii nu-si gasesc explicatie. Acum 5 ani la 6 saptamani dupa ce bunica-mea a plecat dintre noi am visat ca eram intr-un tren si m-am intalnit cu ea intr-un compartiment, am intrebat-o ce face si mi-a zis ca pleaca, nu a zis unde, dar era foarte fericita, lucru care m-a facut sa ma linistesc ca e bine acolo unde e, a fost singura data cand am visat-o, inca mi-e dor s-o visez, dar se pare ca nu vrea sa mai apara prin vise.
Nu-mi pot explica visele, le am si atat, nu-mi pot explica deochi-ul, ala chiar nu cred ca exista, exista doar in mintea romanului care se crede un frumos si il deoachie toata lumea.
Ti s-a intamplat sa visezi cu ochii deschisi? sa fi atat de dezancorat de realitatea si banalul zilnic incat sa visezi cu ochii deschisi, sa te vezi la munte undeva pe o pajiste verde, cerul albastru si tu relaxat ignorand cei 1000 de oameni cu care mergi in fiecare zi in acelasi vagon de metrou, cei 100 de oameni care se inghesuie in acelasi tramvai zi de zi, dimineata de dimineata, seara de seara, fiecare cu visul lui, cu cosmarurile lui, cu pajistile lui. Ti s-a intamplat sa te detasezi atat de mult de un loc incat sa te simti nelalocul tau in locul ala? Eu unul tanjesc dupa munte, dupa liniste, dupa verde. Ma oboseste locul meu de munca, ma oboseste orasul asta fara vise cu oamenii astia plini de cosmaruri, visez cu ochii deschisi sa ajung acolo unde ma simt acasa, de fiecare data cand merg la Sibiu ma simt acasa, desi nu am nicio treaba cu locul ala, doar il vizitez cat pot de des, visez ca intr-o buna zi sa ma mut acolo, sa ma simt ca acasa, sa fiu impacat cu mine insumi si poate atunci o s-o visez din nou pe bunica-mea multumindu-mi ca am venit langa ea, pentru ca acum imi dau seama unde mergea trenul ala si ce inseamna pentru fiecare acel loc unde se simte cel mai bine.

Steleverzi – Steleverzi
Steleverzi – Doi ochi noi
Steleverzi – Ea n’avea nume
Steleverzi – Marele ecran
Steleverzi – Peste noapte
Steleverzi – Betia gandului
Steleverzi – Eu, tu, si’o mie de cafenele
Steleverzi – Nu stiu cine esti
Steleverzi – Sodoma si Gomora
Steleverzi – Nonsalant
Steleverzi – Uita ce am scris
Steleverzi – Macar un sarut
Steleverzi – Aprinde o tigare
Steleverzi – Mai noi ca niciodata
Steleverzi – Tranzit
Steleverzi – Metroromanta

In curand in concert in Suburbia, in jurul datei de 15 martie, voi reveni cu detalii si cu flyer si cu alte detalii.

PS: click on the pic to dl the album.

Ca tot va plangeti ca nu am mai scris, nah, revin, revin sa mai imi spun din of-uri. Suparat nu mai sunt, sunt doar putin trist, trist pentru ca a trebuit sa renunt la un proiect la munca pentru a prelua alt proiect, implicit renuntand la proiectul ala a trebuit sa predau si echipa altui team leader. E vorba de Cosmote, fetele mele care m-au dus cu capul in ultimile 3 luni, mi-au scos peri albi cu intrebarile si cererile lor si m-au facut sa zic ca nu mai vreau proiectul asta de atatea ori, am zis ca fac fatza de la inceput cu proiectul, de cand l-am primit, dar se pare ca nu am facut, din moment ce nu mi-am atins targetul pe proiectul asta in ultimile 3 luni. Ma bucur ca in schimb am reusit sa le fac pe fete sa fie apropiate una de alta, sa vorbeasca intre ele, sa fie o echipa si din cauza asta imi pare rau ca le-am pierdut, am pierdut o echipa, una dintre cele mai bune cu care am lucrat. Vreau sa le multumesc ca m-au innebunit 3 luni, ca m-au facut sa rad de atatea ori si ca m-au acceptat ca si “sef” al lor, sunt sigur ca pe viitor vor deveni cea mai buna echipa de pe late collection si m-as bucura sa le aprecieze toata lumea la fel de mult cat le apreciez eu. Deci: multumesc Corina ca m-ai innebunit de cap cu intrebarile si cu pretentiile tale cu cartelele de cosmote, Multumesc Lili ca esti zapacita si ca esti cea mai simpatica din echipa, Multumesc Ana ca ti-ai facut treaba de fiecare data si cand ai avut ocazia m-ai mai si contrat, Multumesc Iulia ca esti asa cum esti, vesela tot timpul si unica in felul tau, Multumesc Claudia ca ne contram in fiecare zi si ca esti si vei fi cea mai sictirita persoana din echipa ), Multumesc Carmen ca de fiecare data cand ma suni nu-mi dau seama cine e si ca incerci sa-ti atingi targetul, Multumesc Mariana ca te-ai implicat pana peste cap in proiectul asta si ca iti dai silinta sa-ti faci treaba. Va multumesc tuturor ca ati avut reactia pe care ati avut-o in sedinta cand v-am spus ca o sa va “parasesc”. PS: daca aveti probleme cu viitorul team leader stiti la cine sa veniti si-l aranjam noi )