thereistomorrow

- Tu ai vise?

- Doar idei, iluzii si sperante

- Exista Dumnezeu?

- Exista, dar doarme

- De ce ti-e frica?

- De singuratate

- Ce e viata?

- Un lung sir de sperante, idei, iluzii, dezamagiri

- Fericirea?

- Ceva ce dureaza doar o secunda, dar depinde cat de lunga e secunda aia

- Iubesti?

- O singura persoana, care ma priveste de sus

- Moarte?

- O trecere, un pas, un hotar

- Dragoste?

- Sentiment nedefinit, fiecare-l traieste in felul lui sau al ei

- Viitor?

- Idei, iluzii, sperante

- Prieteni?

- Putini, dar buni, cei mai buni, cei carora le spui orice si care fac orice pentru tine

- Trecut?

- Amintiri

- Cuvintele?

- Ce nu-mi lipseste

- Muzica

- Liniste, relaxare, revolutie

- Liniste?

- Dragoste, viitor, muzica, munte, aer, soare, cer, ploaie

- Regrete?

- Constiinta

- Daca ai avea o super putere?

- Sa citesc gandurile oamenilor, probabil ca as schimba multe lucruri

- Pestisorul de aur?

- O dorinta

- Tristete?

- Bucuresti

Si iar scriu despre sfarsit, in general am observat ca numai despre asta stiu sa scriu, nu stiu daca am scris de doua ori despre un inceput si cand am scris eram entuziasmat, unde dracu dispare tot entuziasmul ala de la inceput? E de cacat sa te combini si sa nu te gandesti ca poate se va termina, pentru ca oricum se va termina o data si o data, da probabil ca nu se va termina daca ea sau el iti va suporta toate toanele si toate ifosele si tot te vei plictisi si tot vei ajunge intr-un moment in care o sa vrei sa spui punct. Am zis-o de o mie de ori, vreau sa am copii, vreau sa ma insor, vreau sa ma astepte acasa si sa imi umple sufletul de bucurie cand o vad si cand ma priveste. Nu pot sa iau decizii drastice si cand le iau ma doare si ma doare rau, probabil mai rau decat o doare pe ea. Asa ca de ce sa incepi o relatie? tot acolo se va ajunge? Aduni multe amintiri, multe chestii petrecute impreuna si la un moment dat dispar toate, unii sufera, altii nu dau doi lei pe “durerea” celorlalti, ce mult mi-as fi dorit sa fiu in a doua categorie.

Dar viata merge mai departe intotdeauna, nimeni nu moare, toata lumea traieste, invata din experiente si merge mai departe, inchide un capitol si trece la urmatorul, mai bun, mai rau, nu conteaza, conteaza inceputul, conteaza sa speri ca nu va veni sfarsitul sau daca va veni va veni de la sine si nu va suferi nimeni.

Asa ca recomand, nu va combinati decat daca aveti feeling-ul ala ca va fi bine si nu va fi un “the end”.

Inc-un pic si va fi zi, inc-un pic si va fi iarna, inc-un pic si va fi alb, inc-un pic si va fi nou si o vom lua de la capat, o viata noua, un sfarsit mai vechi, o viata trista, o zi frumoasa, o clipa minunata. Si iar scriu dar nu mai plang, si iar scriu dar nu mai rad, aprind o lumanare si ma-nchin si-ti spun ca acum am nevoie de tine, ca niciodata acum vreau sa fii aici sa nu ma pierd, sa te visez si sa imi zici pe ce poteca sa calc,  cu cine sa ma duc, sa-mi spui ca ma astepti, dar ca mai am de stat, mai am de rezolvat ceva aici, mi-e greu sa stiu ca o sa plec peste cativa ani, dar ma voi intoarce, ma voi intoarce sa aprind o lumanare si sa fumam o tigara sa mai vorbim si sa ne sfatuim, sa-ti sarut mana si sa-ti spun ca plec, sunt acolo unde ma duceai in fiecare an, sunt “acasa”, te iau cu mine sa-ti vezi nepotii, sa te joci cu ei si sa-i inveti aceleasi lucruri care mie mi le-ai spus, desi e mult de-atunci inca stiu tot si stiu ca tie-ti multumesc pentru “mine”, pentru ca de n-ai fi fost nici eu n-as fi existat. Si-aprind o lumanare, pun un buchet de flori si privesc, in gol, la poza de pe cruce, la cat erai de vesela si ca m-ai inteles tot timpul, ca i-ai ascuns maica-mii ca am venit beat rupt acasa, ca nu i-ai zis c-au vrut aia sa ma exmatriculeze-n generala si ca m-ai protejat tot timpul si probabil ca mi-ai spune sa nu uit, sa nu iert, sa tind spre mai bine, sa nu ma opresc decat atunci cand imi spui tu. Si iar scriu si iar rad si iar aprind o tigara, aseaza-te langa mine si aprinde si tu una si sa vorbim, sa bem o cafea, sa ne povestim ce-am mai facut, am atatea de zis, am atatea sfaturi de cerut.

M-am hotarat, miercuri ma duc la cimitir, aprind o lumanare, pun un buchet de flori, ii aduc aminte ca ma gandesc in fiecare zi la ea chiar daca au trecut 5 ani de cand nu mai e, vars o lacrima si sunt sigur ca o sa ma ghideze sa fac ce-i mai bine pentru mine, ma duc sa ma recreeez in singurul loc unde stiu ca ea e aproape, desi o simt in fiecare zi alaturi de mine si stiu ca ma “urmareste” si imi da putere sa merg mai departe. Ea stie mai bine ce trebuie sa fac si sper sa-mi zica, sper s-o visez din nou si sa nu se ia de mine ca sunt pe o panta descendenta. O sa ma vezi ca o sa fac tot ce mi-am propus in viata, cu sau fara ajutorul altora, o sa vezi ca o sa te fac mandra de mine, desi stiu ca esti deja. Stiu ca te gandesti la mine la fel de mult cum ma gandesc eu la tine si stiu ca va fi bine in continuare. Ai plecat de langa noi, dar esti in continuare aici in sufletul si mintea mea. Abia astept sa ajung acolo sus dupa ce imi termin treaba aici si sa-ti spun cat te iubesc si cat de mult mi-ai lipsit in momentele alea nasoale.

Vreau sedinte cu parintii, vreau sa aud invatatoarea/diriginta ca-mi spune ca am o putoare de copil pe care-l duce capul dar nu vrea sa invete, vreau sa-l vad ca vine batut acasa si urla in gura mare in fata blocului: taica-miu e mai tare decat taica-tu si a zis c-o fute pe ma-ta daca mai faci figuri. Vreau sa-l duc pe stadion si sa strige de la 5 ani: MUIE DINAMO si sa aiba fata aia de copil tamp pe care o am eu cand vad atmosfera din Ghencea, vreau sa nu-l injure pe gigi, pentru ca atunci gigi n-o sa mai fie, o sa fie undeva intr-un cavou racoros la cimitirul pipera. Vreau sa-l vad ca alearga prin curte la Sibiu si ca se bucura de “viata la tara” pe care eu nu am avut-o. Vreau sa fiu din nou copil si sa fac toate tampeniile posibile, vreau sa nu imbatranesc, asta reusesc s-o fac incet incet si imi mentin parerea ca n-o sa ma maturizez decat in momentul cand o sa am unu mic ca mine care sa ma strige tata. Vreau sa-i ofer tot ce n-am avut eu si nu sunt multe chestiile pe care nu le-am avut, dar sunt importante. Vreau sa mai imi fac un tatuaj deasupra celuilalt. Vreau sa beau, sa fumez pana nu mai stiu de mine, vreau o coma de 2 luni iar dupa ce ma trezesc sa se schimbe tot la 180 de grade. Partea dureroasa e ca bulangiu’ ala cu barba de sus d-acolo imi face pe plac la unele chestii, dar ma lasa pe mine sa-mi iau deciziile drastice si dupa aia rade si zice” aha, vezi fraiere, ti-am zis eu ca asa trebuia sa faci”. Vreau sa ma urc iar in corcodus si sa stau dupa aia 2 ore pe WC  blestemandu-mi zilele. Vreau sa am iar inspiratia sa scriu cacaturile alea care dadeau pustoaicele pe spate acu catva timp. Vreau s-o fut pe bruneta asta de la goluri si goale, nu asta cu tatuaj pe gat, ailalta. Vreau sa-l bat pe dan diaconescu si s-o vad pe Steaua iar jucand fotbal, vreau sa vad dinamo desfintata si reinfintata inter sibiu sa ma fac sef de galerie. Vreau sa-mi iau bicicleta si sa fug cu ea pe unde apuc fara sa-mi fac griji ca o sa ma haleasca comunitarii din bucuresti sau ca o sa ma loveasca brun partar de dorobanti cu mertzu. Vreau sa ma duc la cimitir la bunica-mea, sa-i arat tatuajul si sa aprind o lumanare, a trecut un an si 6 luni de cand nu am mai fost si cred ca ar fi cazul sa trec peste problema cu accidentul de acum 1 an jumate.

Acum plec, ma duc, ma gasiti in lumea mea, cum intrii, prima pe dreapta. See you there.

Vreau sa scriu, sa scriu despre noi cei de acum 7 ani, noi cei care ne-am petrecut 4 ani impreuna, 4 ani de liceu, probabil cea mai frumoasa perioada din viata unui om. Vreau sa scriu dar nu stiu ce, nu pot sa-mi imaginez ca unul dintre noi nu mai e……Ieri dimineata ma suna un fost coleg, nu ne mai vazusem de vreo 2 ani, nu mai vorbisem de tot atat timp, m-a trezit din somn, eram un pic adormit si nu-mi dadeam seama ce vrea. Voia sa-mi dea o veste proasta, trista, cruda, cum ca unul din noi, cei 18 din E6 nu mai e, cum ca sambata dimineata dupa ce s-a trezit din somn a cazut din picioare si a murit, stop cardiac…..Ieri ar fi facut 26 de ani, sambata s-a stins. Cand crezi ca viata-i o tarfa ea se intoarce si ti-o da mai rau decat te astepti. Noi eram cei 18, cea mai mica clasa din tot liceul si cu cele mai multe absente in clasa a 12-a, el era cel care zicea ca pleaca cu noi, plecam toti, fugim de la ore, n-avem chef sa stam, mergem in curtea liceului si dam un baschet pentru ca atat stiam sa facem, cartea nu ne-a placut, dar am luat toti BAC-ul din prima. El zicea ca pleaca cu noi, ajungeam in curte, ne hotaram sa plecam acasa, el zicea ca mai ramane si a 2-a zi ne trezeam toti cu absente, mai putin el, dar totusi nu eram suparati pe el, faceam misto de el si ne vedeam in continuare de treaba. Cu el faceam intotdeauna echipele la baschet, cu el am castigat campionatul in liceu dupa un singur meci. El a aruncat la practica cu ditamai bobina in mine si apoi a incepu razboiul cu diode si tranzistoare aruncate prin atelier. El m-a sunat acum cateva saptamani sa-mi zica sa facem o renuniune de clasa, el ne-a sunat pe toti sa ne spuna sa ne vedem si noi n-am putut pentru ca eram ocupati, ba cu munca, ba cu ale noastre probleme. Acum el nu mai e si probabil toti ne simtim vinovati ca nu ne-am vazut inainte sa se intample. Azi au fost  aproape toti din clasa sa-l vada, eu n-am putut sa merg, nu puteam sa-l vad acolo nemiscat si nevorbind cu mine, vreau sa mi-l aduc aminte asa cum era, alergand cu mingea sau facand misto unul de altul, vreau sa mi-l aduc aminte cum beam noi “vinul casei” la halba la terasa la metrou si cum infundam noi WC_ul la “vera” cu sticla de apa minerala de 1 l. Unii dintre noi s-au casatorit, asteapta copii, altii sunt tot pierde vara ca-n liceu, fiecare a facut ce a putut, parca a trecut mult prea mult timp de atunci, de cand am aflat rezultatele la BAC si urlam ca tampitii de fericire ca s-a terminat. Pacat ca s-a terminat asa devreme. Odihneste-te in pace Blakian si asteapta-ne acolo sus sa rupem inelele de sus.

L-am vazut de vreo doua ori, si nu era nici iarna, nici craciunul, era vara, primavara, sau ce dracu era ca nu mai stiu…..probabil pusese prea mult….Probabil ca e mai simplu asa, traim in Bucuresti, e mai simplu sa ne facem praf si sa-l vedem pe mosu prin herastrau, ia uite al dracu, da la hidrobicicleta, baaaaah, unde pula mea-s renii? aaa, stai ca-s langa mine. Pfff, te-ai facut praf, simti cum pici? te duci in jos? moaaa, a ajuns pana-n picioare. Incredibil, nu-s luat, da mi-aduc aminte cum era prima oara: eu eram fresh, ea era pilaf, ce-ai fata? razi daca-ti arat un deget? Ciudat e ca fiecare reactioneaza in felul lui, la fiecare are efecte diferite, unii vorbesc cu copacii, altii inventeaza pe loc reguli la rummy, unii plang la filme cu Michael Douglas, altii scriau pe blog, nu-s eu, eu sunt curat, pe tricou si pantaloni. Bah, nu inchide geamul ca iese tot, las-o aici, pfffff, uite-l pe mos craciun, ce pula mea cauta in ianuarie pe Kiseleff? Bah, sectia 2, fugi? ce-ai mah? e  Rosalu, calmeaza-te nu e nino nino. Suntem curati ca lacrima, nu ne place salvia, ne place Jamaicaaaa.

Si nu, nu vorbesc despre sentimente ca cica d-alea n-am, de fapt n-am avut niciodata, vorbesc despre feelinguri.
Feeling – atunci cand simti tu in gat, piept si cateodata cur ca urmeaza sa se intample ceva naspa sau ceva bun, sau pur si simplu ceva, cum ii zic americanii: gut feeling, eu ii zic butt feeling. Eu unu am un filing d-asta cum ca nu ajung sa fac 30 de ani, era sa mor de cateva ori pana acum, mi s-au cam epuizat vietile si nu, nu mor in 2012 pe 21 decembrie, nu mor nici din cauza ca v-ati bagat voi pula in planeta, adica ati futut-o pe mama voastra care v-a dat viata cu jeep-uri si gratare si poluare si copaci taiati si alte alea. Nu, eu mor din alte motive, neelucidate inca. Mor de oftica pentru ca traiesc in Bucuresti si altii o duc bine in alta parte, mor de suparare ca nu-mi iese totul cum vreau eu, mor de beat cateodata doar pentru ca-mi place sa rup filmu’ si-mi place ce a zis maestrul Florin Calinescu, cum ca omu’ bea o sticla de whisky la sezon, ca sa rupa filmu si sa inceapa un anotimp fresh. Mor de fumat, plamanii mei urla in mine: bah, nu mai baga atata in noi ca nu mai putem si eu le zic: mucles, ca sunteti doar pt respirat, daca erati pt altceva mai avea mila de voi. Mor ca la WC la munca pute si ca nu putem sa ne pisam in chiuveta de la bucatarie pentru ca “deranjam”. Mor de dorul unor oameni, unii plecati dintre noi, altii inca aici. Mor de grija altora si pe ei ii doare la basca de mine asa ca m-am hotarat sa nu mai fac pe consilierul si sa-mi vad de ale mele, nu de alta da nu mai aveam timp si de problemele mele, eram acaparat de ale lor. Mor cate un pic in fiecare zi cand ma trezesc dupa 5 ore de somn, ma uit in oglinda si vad ca a mai trecut o zi si s-au mai marit cearcanele si grijile si problemele si ma gandesc ca mor, si ce? conteaza ce ai lasat in urma? Material? Nu, conteaza ce vor spune ceilalti despre tine cand nu vei mai fi si conteaza cat de mult i-ai influentat pe cei din jurul tau si cu cata placere isi vor aduce aminte de tine. Eu sunt de parere ca am realizat multe si daca maine ar fi sa plec as pleca fericit pentru ca stiu ca de fiecare data cand veti aprinde ceva va veti gandi la mine, de fiecare data cand pula v-oti baga va veti gandi la mine, de fiecare data cand veti rade la o gluma buna va veti gandi la mine, de fiecare data cand veti da ordinele pt. meciul de sambata va veti gandi la mine. Cu asta va multumesc inca o data tuturor.
Ho, nu va speriati, nu plec, am doar o perioada de regrete si aduceri aminte, peste 3 zile e 28 Februarie si se fac 5 ani de cand am crescut.

Azi va spun o poveste, e povestea lui, a mea, a lor, a ta si a ta si a lui, a ei, e o poveste simpla, despre o viata scurta. Isi scoate o tigara din pachet, o aprinde si aude cum arde hartia, la fel ca viata, priveste fumul cum se imprastie si vede in fiecare umbra o poveste, o amintire, un lucru vesel, sau o viata trista. Paseste pe o strada mult prea murdara, intr-un oras mult prea aglomerat, e toamna, mai are o amintire si rade si plange in timp ce scrie si rade si iar plange in timp ce isi imagineaza cum ar fi daca ar fi. E iarna si pasii lui afunda incet zapada, e dimineata, se trezeste, e 10 fara 10, isi face un dus, se barbiereste, presimte ca in curand copilaria I se va sfarsi :”sa ai grija de tine, sa inveti si sa ma faci mandra de tine”, si plange si i se pare ca totul s-a sfarsit, nu poate intelege de ce? De ce nu e si el in tren sa plece, sa nu priveasca inapoi, prin pasi sa dea timpul inapoi, sa scrie, sa rada, sa planga, sa uite tot. Si totusi…sa nu-i para rau de nimic, tot ce-a facut si va mai face va fi pt ca asa a fost sa fie. Nu-i pare rau si-n timp ce altii dorm el scrie, o ia incet in brate si e vesel, adoarme, maine-i o noua zi, din ce in ce mai sigur, orice ar fi, e un om cu vise, cu iluzii, cu sperante si spera ca intr-o buna zi va apuca sa-i multumeasca, si ei si lor si voua, sa spuna: multumesc pentru ca m-ati facut ca sa traiesc, sa va iubesc, sa va urasc, sa-mi fiti aproape, sa nu va mai cunosc. E primavara iar, in fiecare luna “mai” se naste si mai creste-un an si iar isi schimba pielea in fiecare an. Si scrie razand, plangand, dar scrie…

Nu cred in vise, nu cred decat in lucrurile pe care le pot atinge sau lucrurile pe care le pot vedea cu ochii mei, nu imi explic visele, nu am mai visat de ceva timp. S-a intamplat zilele astea sa ma trezesc intr-o dimineata pe la 6, suna ceasu’ ma striga sa plec la munca: du-te, fa-ti dus si tai-o ca iar intarzii (asta e obiceiul meu si trademark-ul meu, intarzii la munca). Am zis sa pun ceasul sa ma trezeasca peste catva timp, am adormit iar, m-am vazut cu un prieten, ne urcasem intr-o dacie papuc, eram la mine in cartier, a intors, am ajuns pe contrasens, moment in care am vazut un Aro care venea cu viteza (incredibil) spre noi, spre partea dreapta unde eram eu si venea si in vis imi aduceam aminte de accidentele alea pe care le-am avut anu’ trecut si anu’ asta, la un moment dat s-a rupt filmul si a aparut un blank de vreo 4 sau 5 secunde, apoi m-am trezit, mai impacat ca niciodata, mai fericit ca niciodata, mai relaxat ca niciodata, murisem, dar nu era moartea aia la care ma asteptam eu, era intuneric si atat.
Am mai zis, pana acum m-au marcat cateva vise, asta a fost unul dintre ele, ma repet, nu cred in vise, in paranormal, in anormal, nu cred in multe chestii pe care nu mi le pot, sau care nu-mi pot fi explicate, dar unele chestii nu-si gasesc explicatie. Acum 5 ani la 6 saptamani dupa ce bunica-mea a plecat dintre noi am visat ca eram intr-un tren si m-am intalnit cu ea intr-un compartiment, am intrebat-o ce face si mi-a zis ca pleaca, nu a zis unde, dar era foarte fericita, lucru care m-a facut sa ma linistesc ca e bine acolo unde e, a fost singura data cand am visat-o, inca mi-e dor s-o visez, dar se pare ca nu vrea sa mai apara prin vise.
Nu-mi pot explica visele, le am si atat, nu-mi pot explica deochi-ul, ala chiar nu cred ca exista, exista doar in mintea romanului care se crede un frumos si il deoachie toata lumea.
Ti s-a intamplat sa visezi cu ochii deschisi? sa fi atat de dezancorat de realitatea si banalul zilnic incat sa visezi cu ochii deschisi, sa te vezi la munte undeva pe o pajiste verde, cerul albastru si tu relaxat ignorand cei 1000 de oameni cu care mergi in fiecare zi in acelasi vagon de metrou, cei 100 de oameni care se inghesuie in acelasi tramvai zi de zi, dimineata de dimineata, seara de seara, fiecare cu visul lui, cu cosmarurile lui, cu pajistile lui. Ti s-a intamplat sa te detasezi atat de mult de un loc incat sa te simti nelalocul tau in locul ala? Eu unul tanjesc dupa munte, dupa liniste, dupa verde. Ma oboseste locul meu de munca, ma oboseste orasul asta fara vise cu oamenii astia plini de cosmaruri, visez cu ochii deschisi sa ajung acolo unde ma simt acasa, de fiecare data cand merg la Sibiu ma simt acasa, desi nu am nicio treaba cu locul ala, doar il vizitez cat pot de des, visez ca intr-o buna zi sa ma mut acolo, sa ma simt ca acasa, sa fiu impacat cu mine insumi si poate atunci o s-o visez din nou pe bunica-mea multumindu-mi ca am venit langa ea, pentru ca acum imi dau seama unde mergea trenul ala si ce inseamna pentru fiecare acel loc unde se simte cel mai bine.