thereistomorrow

Seara inainte sa adorm imi fac o mica rugaciune, nu catre El, pentru ca pe El nu-l cred si desi sunt sigur ca exista ceva acolo, sunt sigur ca exista destin…rugaciunea e mai mult un semn de multumire, in fiecare seara ii multumesc ei, celei care m-a invatat mult din ce stiu acum, celei care are grija de mine de 4 ani incoace, celei care ma face sa continui de fiecare data cand ma gandesc la ea. In ultima saptamana i-am multumit ca mi-a scos-o in cale pe cea care ma face sa uit de munca cand plec de acolo, cea care se gandeste la mine si cea care ma iubeste, cea care ma face sa ma simt iubit si ma face sa spun iarasi “te iubesc”. Ultima saptamana a fost o saptamana a contrastelor, pe cat de vesel sunt cand sunt cu ea, pe atat de nervos si irascibil sunt intre 8:30 si 17:30. Imi pare sincer rau ca mi-am schimbat atitudinea fata de colegii din echipa mea, fata de “agentii” mei si fata de persoanele din jurul meu, incerc sa schimb asta pentru cei care merita asta. Dimineata cand ma trezesc am un feeling naspa cand ma gandesc ca iar trebuie sa ma duc acolo si sa stau 9 ore stresat ca nu se ating targete, nervos ca altii vorbesc despre proiectele mele si ca isi baga coada in treaba mea, dar, totul trece cand primesc un mail de la ea si ma face sa zambesc ca bou’ la monitor. De azi rad, de fapt de aseara rad, de cand mi-a spus cuvintele alea doua care ma fac sa urc in al 9-lea cer. De cand nu mai avusesem sentimentul ala de euforie totala, chiar mi-era dor sa fiu din nou idiotu’ ala cu zambetu’ tamp pe fatza. Ce bine e cand ma tii in brate si ce bine e cand zambesti si spui ceva printre dinti de nu inteleg si te pun sa-mi repeti de 3 ori pana sa inteleg ce vrei sa zici, ce frumos iti miroase parul si ce bine arata ochii aia negrii.
De azi inainte imi administrez echipa si sentimentele cum vreau eu, nu cum vor altii, eu stiu cel mai bine ce si cum. Va multumesc voua celor care nu v-ati speriat de mine in timpul asta, sunteti prea putini, imi pare rau ca am tipat la unii dintre voi si ca am avut atitudinea aia de cocalar cu unii dintre voi, iti multumesc tie ca ai aparut exact cand aveam cea mai mare nevoie de tine si m-ai facut sa revin peste linia de plutire. Pentru prima data am simtit ca nu mai fac fata in nimic, nici in plan personal si nici la munca, dar lucrurile incep sa se schimbe, urmeaza o binemeritata vacanta, urmeaza in sfarsit primele sarbatori frumoase, primul craciun langa cineva si primul revelion in care nu ma intereseaza daca e muzica, bautura si alte cacaturi, e doar ea si o data cu ea vine si 2009, un an care sunt sigur ca va fi mai bun ca 2008 pe toate planurile. pe 28 februarie vor fi 5 ani de cand TU ai plecat de langa noi, ne e dor in continuare de tine si plangem de fiecare data cand ne aducem aminte de tine, dar, cum a fost si visul ala acum 4 ani, cand…erai in tren si spuneai ca pleci si erai atat de vesela, ne bucuram ca esti mai bine ca aici, eu unul abia astept sa ajung acolo sus sa te vad, momentan mai am niste treaba aici pe pamant.