thereistomorrow

S-a mai scris, s-a mai vorbit despre asta, dar fiecare avem varianta noastra. De ce suntem atat de complecsi cand vine vorba despre viata? Cand esti mic esti intrebat ce vrei sa te faci cand vei fi mare? De ce sa ma si intereseze asta? de ce sa ma fac mare? Cand eram mic imi doream sa fiu pensionar, sa stau acasa, sa-mi vina pensia si sa nu ma agit pentru nimic, atunci nu stiam ca trebuie sa te agiti pentru medicamente, pentru mancare si ca toata agitatia asta se produce cumva cu viteza melcului, reflexele sunt diminuate, durerile sunt accentuate. De ce cand suntem mici vrem sa fim mari? si cand suntem mari ne dorim sa fim iar copii? Omul nu e niciodata multumit? Exista oameni multumiti pe lumea asta? Oameni fericiti exista, dar pentru cat timp? Daca fericirea s-ar masura in unitati de timp? Sunt fericit 2 luni, apoi gata, urmeaza ceva care sa ma deprime. Cand eram copii nu ne interesa absolut nimic, mancam la greu guma turbo si rupeam in doua cartoon network-ul si ne bateam cu bulgari de dimineata pana seara iarna, acum copii o ard pe messenger, hi5, fumeaza pe la 14 ani, fac copii la 13 si incep sa se drogheze la 12. Chiar atat de repede evolueaza lucrurile in zilele noastre? Putem sa dam timpul inapoi sa fim iar in 1995, cand mi-am pus cablu prima oara si ma uitam la TV alb-negru pt ca nah, ai mei nu aveau bani de color? Sunt sigur ca as fi mai fericit decat sunt acum. Atunci nu existau manele, nu existau logan-uri, nu exista aglomeratie, nu exista nimic nociv, nimic daunator mintii si sanatatii. Acum…. Probabil ca multi dintre noi n-o sa prindem 60 de ani, sau daca ii prindem n-o sa fim niste pensionari fericiti si lipsiti de boli sau necazuri. Muncim 35 de ani pentru o batranete linistita, dar uitam sa ne traim viata, murim atat de repede incat pe ultima suta de metri regretam ca nu am facut mai multe cat am trait, regretam ca ne-am despartit, regretam ca am plans, regretam ca am injurat si am facut misto cand puteam sa ne impacam, sa radem, sa spunem o vorba buna.
Va saluta un batran de 25 de ani, trait in Bucuresti, cu probleme obisnuite, dar cu o umbra de speranta acolo ascunsa bine undeva in adancul sufletului.